Istoria este plină de momente surprinzătoare, în care solidaritatea dintre diferite comunități a schimbat destinul unor oameni.
Un astfel de episod, rar menționat în manuale și aproape necunoscut publicului larg, este cel al grănicerilor secui care, în anul 1784, au intervenit pentru a apăra sate românești din Moldova de atacurile trupelor otomane.
Această poveste contrazice multe dintre tensiunile etnice pe care le vedem astăzi și ne arată că, în momente critice, românii și secuii au luptat adesea umăr la umăr, având un dușman comun și un interes comun: protejarea oamenilor simpli.
Contextul istoric: Moldova și presiunea otomană
În a doua jumătate a secolului XVIII, spațiul românesc se afla într-o zonă de tensiune geopolitică:
-
Imperiul Otoman se confrunta cu revolte și pierderi teritoriale;
-
Imperiul Habsburgic își extindea controlul spre Transilvania și Bucovina;
-
Țările Române erau presate militar și economic, fiind puncte strategice între marile imperii.
În 1784, o serie de incursiuni otomane ating satele de la granița Moldovei, în special în zona estică și sud-estică. Trupele regulate erau insuficiente, iar comunitățile românești erau vulnerabile.



















