Contractele smart – revoluția alimentată de blockchainul public și de bitcoin

Contractele smart au trecut de la stadiul ciudat de curiozitate academică la revoluționarul FinTech. Cei mai mulți observatori ai pieței se întreabă încă cum funcționează această revoluție în transferul de valori.

Contractele smart, pentru cei care încă nu știu, sunt bucăți mici de cod atașate unui bun, care determină unde și cum performează activele care stau la baza contractului, bazate pe evenimente din rețea. Promisiunea unor instrumente financiare care sunt rutate prin economie autonom și care nu au nevoie de intervenții din partea unui custodian este foarte tentantă.

Dar cum funcționează mai exact o astfel de tehnologie? Și ce face contractele smart să fie diferite de soluții similare pentru logică financiară care au fost folosite zeci de ani în sistemul bancar modern?

Crearea blockchainului bitcoin a fost principala descoperire care a dus la această inovație și este motivul principal pentru care lumea este entuziasmată de invenția lui Satoshi. Înainte de blockchain, noțiunea de bani programabili era o promisiune goală.

Până la urmă, orice bani programabili puteau fi suspendați de către cel care deține custodia fondurilor implicate, iar asta înseamnă că restricțiile de rutare obțigatorii ar fi capabile să treacă peste orice funcție a rețelei. Sistemele obligatorii sunt create în așa fel încât deținătorul fondurilor să fie agenția prin care orice logică programatică să poată fi aplicată.

Această restricție legată de împuternicire lasă prea puțin loc pentru dezvoltarea unor funcționalități care scoate intermediarii din joc sau permite arbitraj regulatoriu.

Cu blockchainul, doar două părți implicate într-un contract au acces la fondurile lor, iar când un contract este lansat, aceste fonduri sunt determinate de blockchain pentru a fi alocate contractului și nu mai pot fi suspendate de nici o parte implicată până la expirarea contractului.

Odată cu eliminarea împuternicitului, nici una dintre părțile implicate, sau contrapartidele, nu pot controla ori modera activele în timpul sau după ce termenii contractului au fost îndepliniți.

Piața țintă pentru contractele smart 

Cine are nevoie de acest serviciu? De ce ar căuta cineva un mediu în care o asemenea înțelegere nealterabilă ar eficientiza lucrurile? Ca toate lucrurile care se leagă într-un fel sau altul de blockchain, aceste funcționalități își vor găsi eficiența în orice agenție care are de câștigat de pe urma beneficiilor regulatorii de a nu avea fonduri în custodie.

Sau, chiar și mai bine, aceste funcționalități ar oferi eficiență într-o lume a celor dezavantajați, în care custodienii acestori fonduri fie nu sunt disponibile sau – și mai rău – care se asociază cu instituții problematice, fără asigurare sau active verificate.

În acest moment, două clase distincte de blockchain se ocupă de această piață: blockchainurile publice cum ar fi bitcoinul, și registrele distributive (uneori etichetate ca blockchainuri private).

Cu toate acestea, ambele sisteme au dezavantaje în forma lor curentă, care afectează abilitatea lor de a se răspândi la o scară mai mare.

Blockchainurile private nu au eficiența contractelor smart, într-un mod evident.

În primul rând, activele la purtător nu pot fi suportate, așadar valoarea de orice fel nu este împuternicită legal. Asta înseamnă că în ciuda rezultatelor în care un ”registru distributiv” sau un ”blockchain privat” determină felul în care ar trebui fondurile futate, moderația și obstacolele regulatorii ar fi prezente la moemtnul în care fondurile sunt furnizate într-o rețea cu obligativitate.

Acest lucru ridică întrebări legate de motivele pentru care custodienii fondurilor nu execută pur și simplu un cod de utilizator pe serverele lor, poate cu o chitanță verificabilă criptografic. Până acum, utilizatorii nu au avut nevoie de astfel de funcționalități ale activelor înregistrate și încă nu s-a ajuns la o concluzie dacă va exista o eficiență de aici încolo. 

Dacă crezi că blockchainul a fost invenția unor active de purtător digital, atunci blockchainurile publice sunt necesare peste tot pe unde se manifestă eficiența contractelor smart. Cu toate acestea, aceste sisteme sunt de asemenea obligate de obstacole tehnice care nu sunt deloc triviale.

În primul rând, noțiunea de fungibilitate este încă sursa unei mari poveri pentru aceste sisteme, pentru că s-ar presupune că securitățile pentru care purtătorul poate fi determinat reversibil va permite în continuare celor care fac reglementări și moderatorilor să pună obstacole în execuția unui contract smart.

Până acum, doar blockchainul bitcoin se ocupă de această problemă, cu dezvoltări promițătoare sub forma tranzacțiilor confidențiale sau chiar ”alăturării de monezi”.

O altă dificultate care este și sursa multor dezbateri din spațiul blockchainului public este aceea a puterii de hash a unui blockchian public. În termeni mai simpli, această putere reprezintă cantitatea de energie consumată pentru a securiza blockchainul.

Pe măsură ce câștigurile financiare pentru cei care execută contracte smart într-un blockchain public crește, crește și motivația pentru atacatori. În cazul bitcoinului, costurile atacurilor asurpa blockchainului ar fi de aproximativ 1 milion de dolari americani pe zi, sumă formidabilă, deși tot destul de mici pentru aspirațiile multor instituții mari.

Ca și comparație, următoarea platformă mare, publică, pentru contractele smart, Ethereum, este ușor de scos din ecuație la rata de hash curentă de 25 000$ pe zi.

Trebuie să progresăm

În timp ce potențialul automatizării și eficientizării este imensi în acest domeniu în dezvoltare, sunt încă dezavantaje semnifictive pentru ambele domenii ale tehnologiei atât de puțin discutate, și prezente în toate formele implementării noastre curente.

Un astfel de dezavantaj în designrul curent al blockchainului este faptul că întregul cod din interiorul unui contract smart trebuie să fie dezvăluit ambelor părți din rețea.

Pentru multe tipuri de tranzacții financiare, această resricție înseamnă că după ce fondurile au fost angajate, părțile neimplicate din rețea ar putea să tranzacționeze activ în legătură cu rezultatele care ar fi fost înainte necunoscute și care s-ar putea dovedi dezavantajoase pentru părțile implicate în acest aranjament.

Asta înseamnă că părțile care nu sunt implicate într-un contract smart din blockchain ar putea să poată să adune sau să vândă active, având acces la o informație care până acum era inaccesibilă, și anume că o anumită parte din contract va pierde. Mai mult, contractele smart, dacă ținem cont de virtutea lor de emitere pe întreaga rațea, sunt obligatoriu lente. 

Și deși multe dintre registrele distributive private ar vrea să se mândrească cu timpii lor rapizi după standardele blockchain, în lumea sistemelor cu oblicativitate pentru activele de tranzacționare înretgistrate, timpii aceștia sunt înghețați.

Contractele smart își vor găsi cel mai probabil nișa lor inițială în aceleași comunități în care și le-a găsit și bitcoinul – în rândul celor dezavantajați și printre pasionați

Deși băncilor vor încerca să se îndrepte către această tehnologie cu același entuziasm cu care au tratat blockchainul, vor descoperi că sistemele tradiționale de transmitere a mesajelor sunt conductori mai buni de informații confidențiale, așa cum se cer pentru ca strategia acordurilor să funcționeze, dar și favorabile ținând cont de cererile de transmisiune de încredere.

Contractele smart au potențialul de a oferi una dintre cele mai disruptive schimbări din sistemul financiar pe care l-am văzut de la procesarea computerizată până acum. Cu toate acestea, sunt încă multe obstacole de dat la o parte înainte ca aceste eficientizări să ajungă la noi.

Din fericire, tehnologia a părăsit în sfârșit coridoarele academiilor cu descoperirea blockchainului, iar mii de minți talentate din întreaga lume se dedică scalării acestei inovații uimitoare pentru a acoperi nevoile instituțiilor financiare moderne.

Sursa – Chris de Rose via CoinDesk